Franţa/Belgia

Protestele împotriva filmului islamofob se extind în Europa

Publicat pe 19 septembrie 2012 la 13:02

Cover

După ce au cuprins mai multe ţări din lumea arabo-musulmană, protestele împotriva filmului Inocenţa musulmanilor se extind în Europa, mai ales în Franţa, care găzduieşte cea mai importantă comunitate musulmană de pe continent (4 până la 6 milioane de persoane) şi în Belgia. “Islamiştii vor iar să protesteze la Paris”, anunţă astfel Le Figaro, în timp ce, pe reţelele sociale, circulă un apel pentru a organiza o nouă adunare la Paris pe 22 septembrie împotriva filmului produs în Statele Unite ce-l ridiculiza pe Mahomed şi islamul. O primă manifestaţie – neautorizată – se ţinuse deja pe 15 septembrie în jurul ambasadei Statelor Unite, la Paris. 152 de persoane, mai ales salafişti (o ramură a islamului radical), au fost interpelate.

În editorialul său, cotidianul de dreapta consideră că:

Avem dreptul să reacţionăm cu fermitate pentru a nu fi luaţi de val. Prin toate mijloacele, puterile publice trebuie să interzică următoarele manifestaţii pe care salafiştii vor să le organizeze, şi să condamnăm instigatorii. Franţa nu se poate lăsa călcată în picioare.

Newsletter în limba română

Precum – fără să o citeze – prima pagină din săptămânalul Charlie Hebdo care arată un musulman în scaun cu rotile – care ar putea fi profetul – împins de un evreu ortodox, Le Figaro avertizează:

Să nu cădem în capcana lor răspunzând intimidărilor prin provocări stupide. Publicarea caricaturilor profetului este la fel de uşoară pe cât de iresponsabilă.

Şi în Belgia continuă agitaţia: “Extremiştii ameninţă locuitorii din Anvers de origine marocană care s-au arătat critici”, titrează astfel De Morgen, după manifestaţii violente declanşate de tineri extremişti instigaţi de grupul radical Sharia4Belgium pe 15 şi 16 septembrie, în cartierul Borgerhout, la Anvers, şi în cursul cărora 230 de persoane au fost arestate.

Cu scopul de a evita noi confruntări, primarul oraşului flamand, socialistul Patrick Janssens, a interzis orice nouă adunare la Borgerhout din 19 septembrie. Pentru redactorul şef al De Morgen, Wouter Verschelden, dezbaterea în vederea alegerilor municipale din 14 octombrie este acum concentrată pe “acest mic grup de marginali, Sharia4Belgium şi compania”.

O mână de tineri care au doar vârsta la care le dă barba şi la care pot flutura un limbaj provocator şi instigator la ură. Un limbaj care pare mai ales să aibă succes la categoria de vârstă 12-15 ani, puşti care au prea mult timp liber şi cărora le lipseşte autoritatea parentală.

Verschelden crede nu numai că minoritatea musulmană nu ştie cum să acţioneze faţă de ameninţările acestor câţiva “scandalagii marginali” dar critică şi atenţia pe care presa le-a dat-o acestor tineri, deoarece este tocmai ceea ce vor extremiştii. Potrivit acestuia, nu instigatorii, ci contextul urban şi multiculturalismul ar trebui puse sub semnul întrebării.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect