Cover

FMI cere sfârşitul austerităţii drastice în ţări precum Spania”, titrează El País a doua zi după şedinţa adunării anuale a Fondului Monetar Internaţional, care a avut loc pe 11 octombrie la Tokyo. Directoarea Fondului, Christine Lagarde, a făcut apel într-adevăr pentru a se acorda “mai mult timp” ţărilor pentru instaurarea măsurilor de austeritate.

O declaraţie care marchează, conform El Pais,

punctul culminant al unei schimbări coperniciene în viziunea pe care o are FMI asupra crizei, o viziune care a trecut de la o ortodoxie radicală la [...] un realism marcat cu un sigiliu promiţător. Mulţi, mai ales dintre cei care fac parte din grupul liderilor din Uniunea Europeană, începâng cu Germanai, ar trebui să încerce să înţeleagă şi să asimileze aceste decizii.

Cotidianul din Madrid rezumă cele “patru elemente” pentru care economia spaniolă este “centrul atenţiei” mondiale în concluziile FMI:

Spania ocupă penultimul loc în clasamentul mondial în previziunile de creştere în 2013; un plan pentru salvarea sa globală de către UE este urgent pentru a evita noi episoade de turbulenţă; dacă guvernul spaniol îl cere, ţările cele mai prospere precum Germania et trebui să îl faciliteze; trebuie ca ţările periferice să beneficieze de perioade mai îndelungate pentru respectarea angajamentelor de reducere a deficitului public.

Declaraţiile lui Lagarde au coincis cu o nouă scădere a notei spaniole de către agenţia de rating Standard&Poor’s, de la BBB+ la BBB-, doar cu o treaptă deasupra notei speculative (trash bond). O decizie calificată de El País drept o

descalificare mizerabilă, pentru că amestecă o analiză critică similară cu cea a FMI cu o retorică alarmistă şi ultra-politizată, pentru a se înfăţişa în postura de aşa-zis arbitru dincolo de orice bănuială. Această agenţie – precum şi altele – ar trebui să se gândească la eficacitatea analizelor sale.