Cover

Schimbare de ton”, titrează Kapital pentru a descrie recenta degradare a relaţiilor dintre Bruxelles şi Bulgaria. Săptămânalul economic de la Sofia precizează că “trei avertismente serioase” au fost adresate autorităţilor ţării în numai câteva zile. Dovada, conform ziarului, că “problemele bulgare nu au fost uitate şi că presiunea pentru rezolvarea lor va fi din ce în ce mai mare”.

La începutul lui octombrie, Comisarul european pentru Agenda Digitală, Neelie Kroes, a adresat o scrisoare primului ministru bulgar Boiko Borissov în care îşi exprima îngrijorările referitoare la lipsa de libertate a presei. “Vă cer să luaţi măsurile adecvate [...] pentru ca cetăţenii bulgari să poată beneficia de o presă pluralistă şi independentă la care au dreptul”, scria aceasta. Câteva zile mai târziu, era rândul ambasadorului Germaniei la Sofia să se “confrunte cu dura realitate a presei bulgare”, continuă Kapital, relatând protestele diplomatului al cărui interviu fusese cenzurat de către un mare cotidian al capitalei.

În cele din urmă, ziarul reaminteşte că Bruxelles a criticat făţiş săptămâna trecută numirea de către Parlamentul bulgar a noilor membrii ai Curţii Constituţionale, preocupându-se de “integritatea şi profesionalismul” unora dintre ei. “Singura veste bună”, conchide ziarul, “este că presiunea de la Bruxelles nu slăbeşte. Ceea ce ar fi şi mai bine, este dacă ar da acum şi rezultate.