Cetăţenii în stradă împotriva corupţiei

Publicat pe 4 decembrie 2012 la 15:35

Cover

Este “un val de proteste”, scrie pe prima pagină Večer. Manifestaţiile împotriva corupţiei și a măsurilor de austeritate ale guvernului conservator condus de Janez Janša, care au marcat campania electorală, au reînceput după alegerea social-democratului Borut Pahor la preşedinţia Republicii. Janša însuşi, precum şi liderul opoziţiei şi primarul din Ljubljana, Zoran Janković, sunt anchetaţi pentru corupţie. Iar la Maribor, 10 000 de oameni au ieşit în stradă pe 3 decembrie, cerând demisia primarului Franc Kangler. Cotidianul Delo constată

furia şi nemulţumirea socială au ajuns la maxim după ce Kangler, bănuit de corupţie şi de clientelism, a fost ales în Senat. Acesta a fost picătura care a umplut paharul. Cetăţenii s-au răzvrătit împotriva problemelor acumulate în urma tranziţiei, privatizărilor dubioase, corupţiei, încălcărilor statului de drept și capriciilor clasei politice. Puterea nu a fost în măsură să ia decizii inteligente pentru a opri demonstraţiile şi a reda speranţă oamenilor, nu a ştiut să-i convingă de faptul că problemele se rezolvă cu ajutorul urnelor de vot şi nu în stradă.

La rândul lui, cotidianul Dnevnik subliniază că

Newsletter în limba română

nu strada dictează legea, după cum spun cei care doresc să-i discrediteze pe protestatari, ci oamenii care au decis să ia politica în mâinile lor, nu numai la Maribor, ci în întreaga ţară, la Ljubljana, Celje, Koper, Kranj, Novo Mesto sau Trbovlje, în semn de solidaritate cu Maribor.

Slovenia, citată de 20 de ani ca un exemplu de succes al tranziţiei, este zguduită de o criză profundă”, scrie la rândul lui Jutarnji Lisit. Pentru cotidianul croat,

Această ţară, al cărui PIB a fost unul din cele mai mari dintre ţările în tranziţie, care a aderat la UE în 2004 şi a introdus moneda euro cu numai 3 ani mai târziu, este acum pe urmele Greciei şi Portugaliei. Este consecinţa reformelor neîmplinite, ale creditelor pe care băncile – al căror acţionar majoritar este statul – le acordau în conformitate cu criterii politice, nu economice. Astăzi, băncile acumulează datorii, şi obţinerea unui credit a devenit la fel de uşoară precum câştigarea la loterie.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect