David Cameron gata să propună un referendum ‘in-out’

Publicat pe 5 decembrie 2012 la 13:20

Primul ministru britanic “David Cameron este gata să le ofere alegătorilor şansa de a respinge apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană printr-un referendum istoric”, relatează The Times. Şeful conservatorilor avea intenţia de a organiza un referendum asupra relaţiei dintre Marea Britanie şi UE, întrebând poporul dacă şi-ar dori ca ţara să-şi menţină legăturile actuale cu Europa sau să se le mai rărească puţin, fără a oferi opţiunea ieşirii totale din Uniune. Citând “surse bine plasate”, cotidianul adaugă faptul că

domnul Cameron a acceptat până la urmă ideea că referendumul trebuie să includă şi opţiunea “out” [de ieşire] pentru a fi credibil.

Ziarul mai scrie -

dl Cameron a fost convis că premiza unui astfel de vot “in-in” [cu două opţiuni de menţinere în perimetru] va fi ridiculizată de conservatorii eurosceptici şi de UKIP ca fiind un fals referendum care îi privează pe alegători de o alegere adevărată.

Newsletter în limba română

Între timp, Boris Johnson, primarul conservator al Londrei, pe care mulţi îl văd ca fiind viitorul lider al partidului său, a înfăţişat euro ca fiind un proiect “catastrofal”, lansând un apel pentru ca relaţia Marii Britanii cu UE să se limiteze la piaţa unică şi să fie supusă unui referendum. În discursul pe care l-a ţinut, preluat de The Guardian, Johnson a afirmat:

Putem avea o relaţie fericită care fie perfect viabilă, şi anume să ne mulţumim cu piaţa unică, cu liberul schimb, fără să acceptăm tot calabalâcul.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect