Parlamentul European

Obiectiv: suprimarea pescuitului intensiv

Publicat pe 8 februarie 2013 la 14:15

Cu 505 voturi contra 137, deputaţii europeni au adoptat în 6 februarie "o strategie comună asupra pescuitului durabil. Poate părea anecdotic, dar este vorba în realitate de un vot istoric", anunţă Libération. Scopul "este aducerea stocului de peşte la un nivel care i-ar permite reînnoirea încă din 2020". Această decizie, precizează La Vanguardia, constituie "o schimbare de direcţie", mai ales deoarece începând din 2014, aruncarea peştilor înapoi în mare, gest care reprezintă practic 23% din cantitatea pescuită la nivel comunitar, va fi interzisă, tot peştele capturat fiind astfel adus în port:

necesitatea de a frâna exploatarea actuală, în exces, şi de a restaura locurile epuizate de pescuit, ca şi o trezire la realitate, cum că ar trebui reduse flotele, sunt de fapt stâlpii actualei politici, pentru a favoriza un pescuit raţional şi durabil. [...] Politica pescuitului se încarcă astfel cu valori etice pentru a îndepărta inacceptabilul obicei de a arunca înapoi în mare peştii care nu sunt interesanţi din punct de vedere comercial. [...] Până în prezent, deciziile fostei politici a pescuitului au reuşit doar să provoace exploatarea excesivă a stocurilor europene: 48% din populaţie consideră că Oceanul Atlantic şi aproape 90% din Marea Mediterană sunt prea exploatate.
Totuşi, remarcă Le Monde, această interdicţie nu este unanimă:
o dată debarcate în port, specimenele care sunt aruncate astăzi în mare vor putea alimenta o filieră de făină de peşte pentru alimentaţia animală, cu riscul de a se ajunge la dezvoltarea acestui tip de piscuit, aparent 'accidental', remarcă detractorii acestei noi proceduri.
Însă, decizându-se pentru un pescuit durabil, Europa, cea de a treia flotă ca mărime din lume, nu este ea oare pe cale să se pună singură într-o poziţie proastă în faţa concurenţilor ei internaţionali, se întreabă în Germania cotidianul Süddeutsche Zeitung?
Ar fi naiv şi excesiv să credem că marii rivali [China şi Peru] ar putea urma exemplul european. Însă, dată fiind puterea flotei europene, am avea deja destul de mult de câştigat dacă vapoarele europene ar respecta principiile de durabilitate atunci când vor pescui în apele din afara Europei.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect