Cover

Cu puţină întârziere faţă de programul anunţat, prima rachetă spaţială românească a fost lansată pe 1 Octombrie, de pe o navă militară în marea Neagră. Gândul îi prezintă pe prima pagină pe autorii acestei isprăvi şi explică faptul că racheta “Helen 2” a ajuns până la 14.000 de metri altitudine cu ajutorul unui balon. Motorul său cu apă oxigenată, ecologic, a propulsat-o apoi până la o altitudine de 40 de kilometri. Concepută de Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA), “Helen 2” participă la concursul Google Lunar X prize, al cărui scop este să trimită pe Lună, până în 2012, un robot capabil să se deplaseze pe cel puţin 500 de metri şi să transmită imagini pe Pământ.