Aflată în criză, Europa este mai ales în pană

Publicat pe 25 aprilie 2013 la 13:49

Pentru cel de-al patrulea număr al Europa, suplimentul pe care îl realizează în comun, Gazeta Wyborcza, The Guardian, Le Monde, El País, La Stampa şi Süddeutsche Zeitung analizează criza de încredere a europenilor faţă de Uniune, care, după cum dezvăluia ultimul Eurobarometru, a atins culmi nebănuite. Acest euroscepticism, scrie cotidianul parizian,

s-a răspândit deja în toată Europa, sub multiple forme: populism, naţionalism, neîncredere, resentiment, revoltă. A fost, pentru mult timp, propriu doar britanicilor. El se află acum la originea revoltei greceşti, a haosului politic italian, a decepţiei franceze, a frustrării nemţilor, asupra cărora se concentrează, în acest moment, ostilitatea tuturor.

Un sentiment împărtăşit de Mario Calabresi, directorul La Stampa, potrivit căruia

suntem în pană, fără a avea o ideee puternică, aptă să redea speranţă şi, mai ales, suntem mai dezuniţi ca niciodată. [...] Criza construcţiei europene şi interiorizarea societăţilor noastre şi a propriului nostru model social au dus la reapariţia egoismelor şi a vechilor ranchiuni. Religia unică a austerităţii nu a cucerit spiritele, dar a îngheţat inimile şi a îndepărtat popoarele.

Newsletter în limba română

Motivul, analizează în El País cercetătorii Mark Leonard şi José Ignacio Torreblanca, constă în mare parte în faptul că

prin intermediul pactului bugetar şi al reformele naţionale de mare amploare cerute de Banca Centrală Europeană, eurocraţii au încălcat nenumărate linii de netrecut în materie de suveranitate naţională, şi şi-au extins influenţa cu mult dincolo de normele de securitate alimentară, cu scopul de a controla pensii, impozite, salarii, pieţe ale muncii şi posturi din administraţie. Ori aceste domenii ţin de însăşi esenţa statului providenţă şi a identităţilor naţionale. [...] În acest nou scenariu, guvernele se urmează unul altuia, însă politicile rămând în mod fundamental aceleaşi, iar legitimitatea lor nici măcar nu poate fi discutată.

Va sfârşi oare această tendinţă prin a ucide Uniunea? “Fiecare din noi speră că, o dată cu întoarcerea creşterii economice, euroscepticismul va bate în retragere”, scriu Leonard şi Torreblanca, potrivit cărora, totuşi

entuziasmul faţă de valorile Uniunii nu va renaşte dacă aceasta nu-şi va modifica radical felul în care se poartă cu statele membre şi cu cetăţenii acestora.

Acest “şoc al democraţiilor”, această opoziţie Nord-Sud, incarnează de fapt Europa cu două viteze de care tot se vorbea în trecut în domeniul apărării, politicii externe sau a liberei circulaţii, notează directoarea adjunctă a cotidianului spaniol, Berna González-Harbour. UE

este astăzi un lucru tragic, care nu reuşeşte nici măcar să adopte forma cea mai pacifică a două paralele care, chiar dacă nu se întâlnesc niciodată, măcar nici nu se lovesc. Direcţiile sunt divergente şi ambele avansează, în cel mai bun caz, spre un dezacord.

Între timp, cele şase publicaţii partenere formulează câteva propuneri pentru ca UE să iasă din impas, rezumate de The Guardian. Ele merg de la desfiinţarea unuia dintre cele două sedii ale Parlamentului European, la constituirea unei armate europene, trecând printr-o “Eur-app” pentru tablete şi smartphone-uri, ca şi “găsirea unei idei puternice, care ar da europenilor simboluri şi obiective, care ar provoca emoţii, ataşament şi mai multă solidaritate”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect