Se micşorează dar supravieţuieşte

Publicat pe 13 mai 2013 la 14:03

În Belgia anul acesta, “pe piaţa neagră au circulat 63,17 miliarde de euro”, scrie De Morgen. Cotidianul din Bruxelles relatează că, potrivit unui studiu realizat în 31 de state europene de Universitatea Johannes Kepler din Linz, Austria, economia subterană belgiană reprezintă 16,4% din totalul activităţii economice a ţării. Este cel mai scăzut nivel în zece ani, dar rămâne cel mai ridicat din toate ţările Europei Occidentale: în Germania nivelul este de 13%, în timp ce în Franţa este de 9,9% iar în Olanda de 9,1%.

Proporţia medie a economiei subterane a Europei este de 18,5% din PIB, în scădere de la 22,3% în 2003, notează De Morgen, adăugând că Europa de Est este zona cu cel mai ridicat nivel din Europa.

În ciuda puternicei creşteri a economiei, piaţa neagră încă este mare, cu vârfuri de 30% în Bulgaria. Totuşi, există nişte îmbunătăţiri. În sudul Europei, nu este însă cazul. Înăbuşirea economiei informale a stagnat. Ţări precum Portugalia, Spania şi Italia au o economie neagră de aproximativ 20% din cea oficială. În Grecia acest număr creşte până la 25,4%. Pentru întreaga Uniune Europeană economia subterană este estimată la 1 trilion de euro.

O soluţie ar fi “descurajarea folosirii de numerar”, scrie cotidianul.

Newsletter în limba română

Plata în numerar pentru tranzacţii imobiliare – chiar şi pentru avansuri – va fi în curând uitată. Ar fi logic să se extindă acest lucru la sectoare de genul comerţului cu artă şi a cumpărării şi vânzării de maşini la mâna a doua şi de bijuterii.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect