Pentru George Soros, romii sunt victimele crizei

Publicat pe 16 mai 2013 la 13:58

"Situaţia romilor [în Europa] este cel mai grav caz de discriminare şi excludere, bazat pe apartenenţa etnică", afirmă Seorge Soros într-un interviu acordat săptămânalului român Dilema Veche. Miliardarul american, care a creat mai multe asociaţii de ajutorare a romilor din România, consideră că aceştia din urmă,

deja victime ale încălcării a ceea ce consider eu că sînt drepturile omului, sunt cel mai tare loviţi acum din cauza dificultăţilor economice, a recesiunii care afectează majoritatea populaţiei. La asta se adaugă şi suferinţele generate de creşterea animozităţii în rîndul populaţiei majoritare, care se confruntă şi ea cu dificultăţile economice. Situaţia e exploatată şi de politicienii populişti.

Pentru Soros, situaţia romilor pare a fi o consecinţă a soluţiilor alese de UE pentru a combate criza. Aceasta din urmă

a transformat deja Uniunea Europeană în ceva care este radical diferit de ceea ce s-a intenţionat să fie. Uniunea a fost creată ca o asociere voluntară de state egale, iar criza a dus la o divizare care separă statele creditoare de cele debitoare. Într-o criză financiară, creditorul devine cel care dictează termenii. [...]E nevoie să realizăm că scopul este să avem o Uniune Europeană ca o asociaţie voluntară, între egali, şi că euro e menit să fie doar un instrument pentru acest scop.

Newsletter în limba română

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect