Croaţia responsabilă de crime în timpul războiului din Bosnia

Publicat pe 30 mai 2013 la 13:39

Cover

111 ani de închisoare în total, pentru şase foşti responsabili politici şi militari ai croaţilor din Bosnia. Pe 29 mai, ei au fost recunoscuţi vinovaţi pentru că au pus în practică, între 1992 şi 1994, un plan pentru a expulza musulmanii şi pentru a crea Herzég Bosna, o entitate croată în Bosnia şi Herţegovina, desenată potrivit frontierelor din 1939 şi care ar fi fost anexată Croaţiei.
Tribunalul Penal pentru fosta Iugoslavie a condamnat o “întreprindere criminală”, anunţă Novi list pe prima pagină. Cotidianul din Rijeka precizează că “Croaţia este recunoscută vinovată de agresiunea în Bosnia şi Herţegovina” deoarece verdictul îi desemnează de asemenea pe fostul preşedinte Franjo Tudjman, pe fostul său ministru al Apărării Gojko Ššk, şi pe generalul Janko Bobetko.
După acest verdict, consideră Novi list:

opinia publică trebuie să facă faţă la ceea ce ea refuză să facă de 20 de ani, adică la faptul că au fost comise crime… Catharsisul nu va interveni atât timp cât nu vom fi recunoscut că ceea ce s-a întâmplat nu ar fi trebuit să se întâmple şi că au parte din responsabilitate şi cei mai înalţi conducători din statul croat. A-şi băga capul în nisip cu o lună înainte de aderarea Croaţiei la Uniunea Europeană, spunând că noi suntem astăzi un stat diferit de cel din 1993, şi o societate mai matură decât în acea epocă, este imoral.
Jutarnji list, dinspre partea sa, notează “neliniştea din Zagreb” şi “furia din Mostar”, “capitala” croaţilor din Bosnia. Dar cotidianul din Zagreb aminteşte cum “crimele comise de HVO (armata croaţilor din Bosnia şi Herţegovina) erau de notoritate publică” şi cum “războiul între croaţi şi bosniaci a fost dus, din punct de vedere militar, logistic şi într-o mare măsură politic, de Zagreb”.
Dar el notează că “verdictul tribunalului de la Haga deschide două întrebări importante”. Mai întâi, putem să ne întrebăm (cel puţin până la apel) dacă tribunalul i-a condamnat pe adevăraţii vinovaţi, şi în al doilea rând, dacă este vorba de o acţiune criminală. […] Deoarece conflictul în Bosnia şi Herţegovina a fost complex: pe de o parte, intervenţia militară împotriva armatei bosniace a avut loc bineînţeles, dar pe de altă parte, Croaţia a primit 200 000 de refugiaţi bosniaci şi armata bosniacă a fost înarmată de pe teritoriul croat.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect