Criza irlandeză

Şi cu democraţia cum rămâne?

Publicat pe 17 noiembrie 2010 la 12:57

La câteva luni de la criza grecească şi în faţa riscului de prăbuşire financiară a Irlandei şi de o contagiere a altor ţări din zona euro, Uniunea Europeană stabileşte în mod progresiv mecanisme de coordonare şi control. Dar ceea ce UE câştigă pentru a evita explozia zonei euro, pierde în democraţie şi în adeziunea cetăţenilor, avertizează Wall Street Journal.

Scopul politic al proiectului european este pe cale să fie atins după ce a fost dat la o parte pentru că era un subiect prea dificil când moneda unică a fost creată”, constată cotidianul economic american. De acum înainte, “va exista o supraveghere nu numai a bugetelor dar a tuturor celorlalte aspecte ale economiei ţărilor din zona euro. Asta merge mult mai departe decât o comasare a suveranităţii. Dacă merge ca un guvern, vorbeşte ca un guvern, atunci probabil e un guvern.

Dar ce se întâmplă când destui alegători, în ceea ce numim un stat-naţiune, în zona euro, decid într-o zi nu foarte îndepărtată să schimbe guvernul?”, se întreabă editorialistul Iain Martin. “Nu vorbesc despre o redistribuire în sânul elitei politice, dusă de piaţa obligaţiunilor şi de ortodoxia monedei unice, ci de un vot pentru a lua cu adevărat o nouă direcţie spre dreapta sau spre stânga, o direcţie care cere o politică economică independentă. Asemenea alegători în ţări ca Irlanda îşi vor păstra poate calmul descoperind că această opţiune a fost confiscată de manieră permanentă de BCE şi UE. Dar ce s-ar întâmpla dacă nu ar lua lucrurile cu calm?

Scepticismul legat de proiectul european duce la naţionalism şi la extremism", a spus Herman Van Rompuy săptămâna trecută, notează ziarul. "Este la fel de posibil ca iniţierea unei noi forme de guvernare, care să nu pună în centrul său democraţia, să enerveze alegătorii şi să furnizeze spaţiu extremiştilor.”

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect