“Guvernul prevede în toamnă o anchetă asupra crizei bancare”

Publicat pe 8 iulie 2013 la 10:02

Cover

Guvernul irlandez intenţionează să lanseze o anchetă parlamentară privind scandalul Băncii Anglo-Irlandeze. Aceasta a fost naţionalizată în 2009 şi a necesitat un ajutor de stat în valoare de 30 de miliarde de euro, transformat în datorie publică, care a precipitat falimentarea statului irlandez şi declanşarea unui plan de salvare, relatează Irish Times.

Guvernul ia în calcul, de asemenea, posibilitatea de a organiza un referendum privind acordarea unor competenţe sporite comisiei de anchetă. O iniţiativă care vine după publicarea, săptămâna trecută, a “Anglo tapes”, o serie de înregistrări telefonice ale conversaţiilor între directorii băncii, în care aceştia sunt surprinşi râzând de faptul că cei care vor acoperi pierderile băncii vor fi contribuabilii.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect