“Buget în zdrenţe”

Publicat pe 17 iulie 2013 la 10:15

Cover

Premierul Donald Tusk a anunţat pe 16 iulie că Polonia – până acum considerată neafectată de criză – va trebui să economisească 8 miliarde de zloţi (2 miliarde de euro) şi să împrumute alte 16 miliarde de zloţi (4 miliarde de euro) din cauza recesiunii economice şi a veniturilor din impozite mai scăzute decât se aştepta, scrie Gazeta Wyborcza.

Experţii au avertizat cu mult timp înainte că previziunile pentru bugetul pe 2013, inclusiv cele de creştere a PIB-ului de 2,2% şi a inflaţiei de 2,7%, vor trebui să fie corectate. Potrivit estimărilor actuale, creşterea PIB-ul nu va depăşi 1%, în timp ce inflaţia va ajunge la 0,6% până la sfârşitul anului.

“Polonezii se tem pentru slujbele lor, cheltuie cu precauţie şi investesc mai puţin”, explică ziarul. Evocând schimbări în buget care vor fi anunţate în august, premierul a explicat că va fi mai bine pentru economia ţării să crească deficitul, care ar trebui să ajungă la 51 de miliarde de zloţi (12,75 miliarde de euro), decât să se implementeze tăieri bugetare drastice. Totuşi, cotidianul nu pare a fi convins şi conchide: “Vor urma tăierile”.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect