Într-o încercare de a împiedica desfăşurarea unei cantine populare “numai pentru greci”, organizată de partidul neonazist Zori Aurii, guvernul şi poliţia greacă au interzis, pe 24 iulie, orice adunare în centrul Atenei timp de 24 de ore.
Eleftherotypia regretă această măsură “antidemocratică”, un “ou” produs de comportamentul antidemocratic al “şarpelui” Zori Aurii, luată în ziua celei de-a 39-a aniversări a restaurării democraţiei în Grecia.
Distribuirea produselor alimentare a avut totuşi loc, cu imnul oficial al naziștilor, Horst Wessel Lied, drept muzică de fundal, a relatat ziarul, care constată, de asemenea, absenţa partidului neonazist cu ocazia unui vot care a avut loc în Parlament în aceeaşi zi, vizând cooperarea cu serviciul internaţional de cercetare, un centru de documentare, informare şi cercetare asupra nazismului şi a victimelor acestuia.