Cover

Preşedintele Bulgariei, conservatorul Rosen Plevneliev, s-a opus printr-un veto revizuirii bugetului 2013, motivând decizia mai ales printr-o lipsă de transparenţă asupra cheltuielilor suplimentare, explică Presa.

Adoptată în 25 iulie de guvernul de tehnicieni sprijinit de socialişti, revizuirea prevede creşterea deficitului, care ar trebui să treacă de la 1.4 la 2% din PIB, şi finanţarea sa printr-o datorie externă.

Vetoul prezidenţial este "un act fără precedent", subliniază ziarul, care detaliază furia organizaţiilor patronale şi a primului ministru Plamen Oreşarski. Parlamentarii, acum în vacanţă, vor trebui să se exprime în 30 august asupra revizuirii. Pentru ca vetoul prezidenţial să fie acceptat este nevoie de majoritatea absolută; naţionaliştii, socialiştii şi partidul etnic turcesc vor trebui deci să voteze împreună împotriva opoziţiei, notează cotidianul bulgar.