Sapă, sapă, sapă Bolşevicul

Publicat pe 13 august 2013 la 10:24

Cover

Activişti locali din Ossów (aproape de Varşovia), susţinuţi de partidul Lege şi Justiţie (PiS, populist, de dreapta) şi de arhiepiscopul local, realizează un memorial, denumit “Valea Smoleńsk”, ca un tribut pentru victimele Bătăliei de la Varşovia din 1920 şi ale prăbuşirii avionului prezidenţial în Smoleńsk în 2010.
Sanctuarul este făcut din 96 de stejari plantaţi pentru a comemora fiecare victimă a accidentului, precum şi din busturi de bronz ale celor mai proeminenţi pasageri ai avionului.
În acelaşi timp, unii dintre activişti vor să mute un monument aflat în apropiere, care a fost vandalizat de mai multe ori din 2010, precum şi un cimitir al soldaţilor sovietici ucişi în războiul polono-sovietic din 1920.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect