“Planul fiscal financiar al Europei se loveşte de un zid”

Publicat pe 11 septembrie 2013 la 10:19

Cover

Controversata “taxă Tobin” a UE pe tranzacţiile financiare a primit o lovitură serioasă după ce serviciul legal al Consiliului UE a considerat că propunerea “încalcă” tratatele UE şi este “discriminatorie” pentru statele care nu iau parte la iniţiativă, scrie Financial Times.
Propunerea, care are sprijinul a 11 state din zona euro inclusiv Franţa, Germania şi Spania, a intrat în declin în ultimele luni din cauza îngrijorărilor legate de implementare şi de controversele juridice ale Marii Britanii.
Avizul serviciului legal nu este obligatoriu, dar susţine că o clauză cheie, care presupune taxarea instituţiilor în funcţie de sediul lor din punct de vedere geografic mai degrabă decât de locul unde se face tranzacţia, “depăşeşte jurisdicţia statelor membre pentru impozitare”, scrie ziarul -

Se adaugă că măsura “nu este compatibilă” cu tratatele UE “pentru că violează competenţele fiscale ale statelor membre ne-participante”.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect