“Embargoul ” Moscovei asupra produselor lactate generează confuzie la Vilnius

Publicat pe 8 octombrie 2013 la 13:12

În Lituania domneşte confuzia, după anunţul autorităţilor sanitare ruseşti asupra "necesităţii introducerii restricţiilor asupra importurilor de produse alimentare" lituaniene, invocând "o slăbire a controalelor" sanitare din această ţară. Produsele lactate, mai ales, ar urma astfel să fie interzise la importul în Rusia, începând cu 7 octombrie.
Primul ministru şi ministrul Agriculturii au infirmat imediat, ambii, faptul că ar fi vorba de un embargo.
"Nu este oare acesta visul Moscovei? Nu este oare plăcut să provoci panică în Lituania plecând practic de la nicio certitudine?" scrie, ironic, Delfi, prin vocea editorialistului Marius Laurinavicius.

Fără a aştepta confirmarea blocării, preşedintele statului, Dalya Grybauskaitė, a afirmat că presupusul embargo este "prima mare încercare a guvernului, de un an, de când este în post".
Comisia Europeană, în ceea ce o priveşte, a anunţat că intenţionează să depună o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului, în timp ce Parlamentul European trebuia să interpeleze Comisia în acest sens în 8 octombrie.
Anunţul blocării priveşte mai degrabă, cred observatorii, "pedepsirea" Lituaniei pentru sprijinul apropierii de UE a fostelor republici sovietice. Delfi detaliază de altfel felul în care Rospotrebnadzor, autoritatea sanitară rusească, a utilizat deja embargoul asupra produselor alimentare ca un instrument de presiune sau de represalii politice, că e vorba de carne de porc din Ucraina, vin georgian sau moldovenesc sau produse lactate din Bielorusia.
Potrivit Delfi, situaţia ar trebui practic să se înrăutăţească în apropierea summitului Parteneriatului Estic din 28 şi 29 novembre, de la Vilnius.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect