Sistemul electronic de supraveghere a frontierelor, desemnat să identifice oamenii consideraţi o ameninţare – terorişti suspecţi, criminali de război sau oameni expulzaţi anterior – înainte de a ajunge în Marea Britanie, a fost criticat de supraveghetorii din domeniul imigraţiei, scrie The Guardian.
Proiectul de 500 de milioane de lire sterline (592 milioane de euro) “trebuie încă să-şi demonstreze rezultatele în domeniul controlului imigraţiei şi a avut doar un impact limitat în depistarea teroriştilor” potrivit concluziilor cotidianului referitoare la un raport al inspectorului-şef pentru frontiere şi imigraţie, John Vine.
Doar două companii aeriene s-au alăturat până acum programului în timp ce un sistem ce monitorizează toate deplasările pasagerilor nu reuşeşte să înregistreze în jur de o treime din călătorii.
Categorii
Tags
Susţineţi jurnalismul european independent
Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!