Drepturile omului

Lady Ashton, marea absentă a premiului Nobel

Publicat pe 10 decembrie 2010 la 12:16

Catherine Ashton avea "o ocazie de vis pentru a protesta împotriva atitudinii neruşinate a Chinei faţă de premiul Nobel", consideră Dagens Nyheter. Asistând la decernarea premiului Nobel pentru Pace dizidentului chinez Liu Xiaobo, în 10 decembrie, la Oslo, Înalta Reprezentantă a UE pentru afaceri externe ar fi putut arăta că "Europa nu cedează atunci când regimul chinez încearcă să pună botniţă apărătorilor drepturilor omului". Din nefericire, regretă ziarul, chiar dacă Bruxelles explică faptul că Lady Ashton nu a fost invitată, "doar dorinţa sa de a place la cât mai multă lume a împiedicat-o să plece spre Norvegia". Căci "mesajul este clar", observă Dagens Nyheter: "o prezenţă la Primăria din Oslo s-ar fi tradus printr-o degradare a relaţiilor cu China".

Sigur, ansamblul ţărilor membre UE a participat la ceremonie, "dar ca şi responsabilă a diplomaţiei europene, Catherine Ashton s-ar fi putut foarte bine alătura grupului, şi rupe astfel cu prudenţa excesivă cu care s-a obişnuit deja, pentru a apăra cu energie drepturile lui Liu Xiaobo. Căci dacă UE însăşi nu apără valorile care o unesc, cum vor proceda oare statele în relaţiile cu prima dictatură mondială?"

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect