Cover

Potrivit unei anchete a Spiegel Online, “guvernul german a primit indicaţii potrivit cărora telefonul mobil al cancelarului german ar putea fi ascultat de serviciile americane”, scrie Süddeutsche Zeitung.

Pe 23 octombrie, la câteva ore după aceste dezvăluiri, Angela Merkel l-a sunat pe preşedintele american Barack Obama pentru a-i cere “explicaţii imediate şi complete” referitoare la aceste acuzaţii, arată cotidianul, pentru care:

un atac faţă de telefonul său ar fi un atac împotriva inimii politice a Angelei Merkel. Un afront mai mare comis de un stat prieten, este greu de imaginat. Dacă serviciile secrete americane l-au spionat cu adevărat, afacerea NSA ar lua o nouă dimensiune.