Sofia şi Bucureşti la colţ

Publicat pe 31 octombrie 2013 la 15:00

"Bulgaria şi România se află în vizorul UE, pentru proastele practici adoptate în atribuirea licitaţiilor", scrie site-ul generalist Mediapool, din Sofia, care afirmă că guvernul bulgar a fost avertizat, în 30 octombrie, asupra iminenţiei unui audit al Comisie Europene. Mai precis, al Direcţiei generale Piaţa internă şi Servicii (DG MARKT). Devansând acţiunea, vice prim-ministrul Zinaida Zlatanova, ministru al Justiţiei bulgare în acelaşi timp, a recunoscut carenţele ţării sale în acest domeniu:

situaţia este dramatică. Starea sistemului nostru de atribuire a licitaţiilor este proastă. În 70% din licitaţii s-a prezentat un singur candidat, ceea ce semnalează o absenţă flagrantă de concurenţă. Şi aici nu este vorba de o problemă de legislaţie, ci de aplicare a regulilor. S-ar spune că majoritatea licitaţiilor au fost redactate pentru candidaţi deja desemnaţi.
Potrivit Mediapool, auditul realizat de DG MARKT va privi atât procedurile de atribuire a licitaţiilor finanţate de fondurile europene, cât şi cele naţionale.
În România, situaţia nu este cu mult mai bună, însă autorităţile par să fi anticipat deja demersurile europene. Site-ul economic de informaţii Business 24 a anunţat, în 30 octombrie, crearea, de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), însărcinată cu lupta anticorupţie, a unui "'Big Brother' al achizitiilor publice". ANi va fi dotat, înainte de iunie 2014, cu un "sistem de 'filaj' online care va emite avertismente în timp real atunci cnd apar nereguli in timpul procedurilor de achiziţii publice finanţate cu fonduri europene". Această procedură de supraveghere este ea însăşi finanţată, informează site-ul, cu fonduri europene în valoare de 7 milioane de euro. Potrivit Business 24,

în urma unui studiu ANI efectuat în 2012, la care au participat peste 80 de entităţi reprezentate de consiliile locale, municipale şi reşedinţe de judeţ, au fost identificate 78 de persoane, aleşi locali, care au încasat bani publici prin procedura achiziţiilor publice, prejudiciul estimat fiind de aproximativ opt milioane de euro.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect