Gaze naturale

“South Stream avansează, sectorul energetic sloven rămâne pe poziţie”

Publicat pe 11 decembrie 2013 la 14:02

Cover

Primul ministru sloven, Alenka Bratušek, s-a întâlnit pe 10 decembrie la Moscova cu omologul său rus Dmitri Medvedev, pentru a purta discuţii referitoare la realizarea gazoductului South Stream în sud-estul Europei.

Ambii şi-au reafirmat sprijinul pentru acest proiect, relatează Delo, în urma criticilor puternice adresate săptămâna trecută de către UE. Bruxelles a ameninţat că va întreprinde demersuri juridice dacă gigantul energetic rus Gazprom, care face parte din consorţiul aflat în spatele planului, nu se va conforma normelor UE.

Dar Delo subliniază că proiectul aduce importante beneficii economice şi strategice pentru Slovenia.

Newsletter în limba română

Lungimea gazoductului este prevăzută a fi de 266 km şi valoarea acestuia este estimată la aproximativ 1 miliard de euro, ceea ce reprezintă, de departe, cea mai mare investiţie rusă în Slovenia.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect