Cover

Berlin cere mai multă disciplină fiscală” pentru lărgirea fondului de salvare, titrează cotidianul El País, după reuniunea Eurogrupului şi a Ecofin, consiliul miniştrilor de Finanţe ai UE. Ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble cere să fie luată o decizie în acest sens, în timpul reuniunii Consiliului European din luna martie, pentru a da “un nou elan înăspririi sancţiunilor împotriva evazioniştilor fiscali”, notează El País. Cotidianul madrilen subliniază că Berlinul se arată “foarte gelos pentru a menţine controlul calendarului tuturor deciziilor UE”. Astfel, orice iniţiativă venită de la José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene sau de la Jean-Claude Trichet, preşedintele BCE, “este cenzurată mai mult sau mai puţin, dacă nu a primit mai întâi binecuvântarea Berlinului sau a Parisului”.