Triumful euroscepticilor şi al xenofobilor la alegerile europene, în timp ce instituţiile europene sunt foarte criticate, îl determină pe Slavoj Žižek să se întrebe de ce oare “dreapta xenofobă a avut nevoie de atâta timp pentru a ajunge la acest rezultat decisiv?”.

La urma urmelor, scrie filosoful sloven în The New Statesman, o politică gen Marine Le Pen, a Frontului Naţional (FN), “se situează în mod clar în colţul opus sterililor tehnocraţi europeni: devenind vocea oamenilor ordinari, ea aduce o doză de pasiune în politică”.

Însă, dacă succesul electoral al FN şi al altor partide eurosceptice, în 25 mai, nu este deloc surprinzător, filosoful sloven remarcă în acelaşi timp “o falsă naivitate la reacţiile stângii”. Pentru Žižek, tehnocraţii aflaţi în spatele deciziilor de la Bruxelles şi euroscepticii sunt doar două feţe ale aceleiaşi monede:

la modă în politica contemporană este gestiunea expertă şi a coordinării intereselor. Singura modalitate de a introduce cumva pasiunea în acest domeniu, de a mobiliza cumva oamenii, este frica: frica de imigranţi, frica de criminalitate, frica de o depravare sexuală impie, frica de un stat excesiv, cu tot cu corolarul său fiscal, frica de o catastrofă ecologică, frica de hărţuire...

Euroscepticii ca Marine Le Pen atrag alegătorii respingând ceea ce Žižek numeşte “elita conducătoare" europeană, care "ştie din ce în ce mai puţin cum să conducă”:

priviţi doar cum gerează Europa criza grecească. Presând Grecia să-şi ramburseze datoria, ruinându-i în acelaşi timp economia cu măsuri draconice de austeritate, făcând totul deci ca datoria grecească să nu poată fi niciodată rambursată. [...] Ordinele şi dorinţele UE [...] nu lasă nicio şansă grecilor, deoarece eşecul lor face parte din joc.

Pentru Žižek, creşterea în audienţă a populismului xeonofob, care a marcat scrutinul european, reprezintă “eşecul alternativei stângii la capitalismul global”, dar şi “dovada că nu a existat un potenţiel revoluţionar, o nemulţumire colectivă pe care stânga nu a fost capabilă să o mobilizeze”.

În The Guardian, editorialistul Antony Loewenstein dezvoltă argumentaţia lui Žižek. Într-o recentă dezbatere, el a afirmat că

publicul credea că atât trecutul sumbru şi rasist al Greciei, cât şi prezentul său diferit trebuie să fie respinse.

Însă, a găsi un răspuns eficace la utilizarea şi la abuzul de naţionalism, atât de îndrăgite de extrema dreaptă şi actualul guvern, nu este deloc uşor. Din fericire, există semne care indică faptul că numeroşi greci se revoltă deja împotriva celor responsabili de criza actuală şi nu le acordă încredere celor care, asemeni patroanei Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, sunt în permanenţă baricadaţi într-o postură de negare. Mai ales atunci când e vorba de felul în care organizaţia lor îi penalizează pe cei mai vulnerabili dintre greci.