Alegeți o limbă
Aleasă în Parlamentul European, Barbara Spinelli, invitată în mod regulat a acestui site, revine, de data aceasta ca deputat, asupra rolului adunării şi asupra mijloacelor de a ieşi, scrie ea în La Stampa “din starea de prostraţie, de apatie, de regres naţionalist spre care se îndreaptă proiectul unificării” europene.
Fosta editorialistă a La Repubblica citează patru lucruri care ar putea să contribuie la acest lucru.
Mai întâi, scrie ea, referindu-se la politicile de austeritate,
aşa cum se iese din melancolie fără a câştiga sau pierde – şi aici este vorba de melancolia specială care paralizează Europa – adică făcând să se nască din umorul negru o nouă cunoaştere şi conştiinţă, vom ieşi de asemenea din criza europeană transformând conştiinţa propriilor limite în conştiinţă clară şi precisă, atentă în mod meticulos la realitatea faptelor şi a efectelor pe care o au asupra ei doctrinele economice fosilizate.
Newsletter în limba română
Apoi,
al doilea lucru pe care îl învaţă aproape imediat ucenicul eurodeputat acţionând în sânul instituţiei cele mai democratice din Uniune, este puterea efectivă pe care o deţine Parlamentul: net mai vastă şi hotărâtoare decât cred numeroşi politicieni, observatori şi chiar alegători. […] Astăzi, puterile sunt foarte ample, chiar dacă sunt puţini numeroşi cei care o ştiu, sau o ştiu şi o ascund de ei înşişi şi de cetăţeni.
A treia lecţie trasă după o lună şi jumătate de activitate de noua deputată este că
majorităţile parlamentare care se formează la Bruxelles îşi cunosc perfect puterile, dar în cea mai mare parte a timpului ele nu le folosesc şi cer foarte rar unele noi. […] Parlamentul nu şi-a exercitat controlul asupra troicii, Fondului European de Stabilitate Financiară, asupra Mecanismului European de Stabilitate. Riscă să nu o facă asupra Uniunii bancare şi a protestat slab asupra diminuării resurselor proprii ale Uniunii, pentru ca apoi să tacă din nou. Nu a ridicat vocea asupra politicilor de austeritate care au îngenuncheat ţări precum Grecia nici nu a combătut Pactul fiscal.
În sfârşit, Spinelli lansează o provocare colegilor săi: este timpul, spune ea,
de a pune capăt falsei conştiinţe care afectează numeroşi eurodeputaţi, de dreapta precum şi de stânga. Ideea pe care şi-o fac despre viitorul instituţiei lor este în acelaşi timp pasivă, resemnată şi absolut fără efect. Parlamentul trebuie să obţină noi puteri […], dar aşteaptă să fie statele naţiune şi Consiliul entităţile care i le acordă, de bunăvoie şi spontan.
Dar “nu o vor face niciodată”, afirmă Spinelli. Iată de ce “depinde de Parlament să pună stăpânire pe puterile de care are nevoie pentru a extinde democraţia europeană”.
