Imigraţie

“Marea este plină”

Publicat pe 11 decembrie 2014 la 13:00

Cover

207 000 de oameni au încercat să fugă în Europa trecând prin Marea Mediterană iar 3400 şi-au pierdut viaţa doar anul acesta”, se alarmează Die Tageszeitung.
Aproape în fiecare lună, “noi recorduri” referitoare la refugiaţi sunt bătute: “mai multe cereri de azil, mai mulţi refugiaţi veniţi cu barca, mai mulţi morţi, mai multe persoane deplasate, mai multe victime de război”, deplânge cotidianul german.
Acesta din urma arată că atâta timp cât mizeria nu va fi eradicată în Africa şi în Asia, problema nu va fi soluţionată. El aminteşte că sunt deja decenii de când statele industrializate s-au angajat să-şi “consacre 0,7% din PIB ajutorului pentru dezvoltare” şi că aceste obiective sunt departe de a fi atinse. Astfel, partea din bogăţiile produse de Germania consacrate acestei cauze reprezintă doar 0,38 % din PIB, adică “11 miliarde mai puţin decât era prevăzut”. Jurnalul subliniază că

atunci când Italia a pus în practică programul de salvare pe mare “Mare Nostrum”, mai ales sub presiunea Germaniei, UE a semnat stoparea morţii pentru mii de refugiaţi. Nu şocase pe nimeni. Considerăm că faptul că persoanele mor în Mediterana a devenit o parte normală a realităţii pe care o regretăm dar nu o putem schimba. Şi acesta este adevăratul scandal.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect