Cover

La viitorul summit european dedicat energiei, Polonia şi Germania vor susţine împreună finanţarea unei infrastructuri energetice din bugetul UE, titrează Gazeta Wyborcza. Liderii europeni se vor întâlni la Bruxelles pe 4 februarie pentru a discuta despre diversificarea surselor de energie şi modernizarea reţelelor elecrtice. Conform cotidianului, primul-ministru polonez Donald Tusk şi cancelarul german Angela Merkel vor cere ajutorul UE pentru centralizarea ulterioară a pieţei energiei. Aceasta include construirea – co-finanţată de UE – unor legături între reţelele electrice individuale ale diverselor state membre, o idee la care Marea Britanie şi Suedia se opun în momentul de faţă. "Pentru prima dată în istoria UE, primul ministru polonez se duce la un summit european cu o propunere comună cu Germania", se entuziasmează cotidianul din Varşovia, adăugând că este vorba despre "securitatea energetică, domeniu în care Varşovia şi Berlinul aveau interese divergente până în prezent".