Grecia şi austeritatea

Revoluţionarii fără dinţi ai Atenei

În timp ce premierul Alexis Tsipras continuă să lupte pentru sprijin din partea omologilor săi europeni, presa poloneză încearcă să-i înţeleagă strategia – şi cântăreşte şansele de a reuşi să o convingă pe Angela Merkel să uşureze presiunea în privinţa austerităţii.

Publicat pe 10 februarie 2015 la 12:35

Poate că şi-a numit cel mai mic fiu Ernesto şi până de curând avea un poster Che Guevara pe perete, dar Alexis Tsipras nu doreşte să provoace o revoluţie, susţine Newsweek Polska. Nu este “un ideologist orbit ci un strateg formidabil care iubeşte jocurile politice”, adaugă săptămânalul, subliniind că noul lider grec a umplut cu abilitate golul creat de colapsarea celor două partide principale din Grecia.

După cum explică istoricul şi sociologul Iannis Carras –

Principalul său atu este faptul că mulți greci îl văd ca pe un politician care s-a ridicat să-și apere țara sa. De aceea Tsipras va continua să folosească retorica naționalistă patriotică ce este în prezent împărtășită de stânga și partidele de dreapta din Grecia.

Dar el nu va fi în măsură să îndeplinească "promisiunile nerealiste făcute în timpul campaniei electorale", chiar dacă a început demontarea unora dintre reformele predecesorului său prin suspendarea procesului de privatizare a terminalului Pireu și a furnizorului de energie DEI, precum și prin creșterea salariului minim și prin intenţia de a-i reangaja pe unii dintre lucrătorii din sectorul public care au fost concediaţi. Cu toate acestea, experții calculează costul promisiunilor lui Tsipras la 10 miliarde de dolari pe care Grecia pur și simplu nu le are.

Newsletter în limba română

De aceea, susţine Gazeta Wyborcza, noul ministru grec de Finanţe, Yanis Varoufakis, a venit cu un plan de recuperare în patru puncte care este crucial pentru supravieţuirea guvernului.

Aceasta presupune legarea datoriei guvernamenale de creşterea PIB-ului, continuarea reformelor, dar cu "laser nu cu un cuțit de măcelar", sporirea investițiilor de către Banca Europeană de Investiții nu numai în Grecia, ci în întreaga Europă și, în cele din urmă crearea unui nou program de asistență socială în zona euro .

Elementele cheie ale planului depind de acordul partenerilor din UE și de la Bruxelles, acesta fiind motivul pentru care Tsipras și Varoufakis călătoresc pe continent în căutare de sprijin şi aliaţi. Când a fost întrebat ce se va întâmpla dacă liderii UE și Comisia resping propunerile sale, Varoufakis a recunoscut recent că, în acest caz, "moartea ar fi mai bună".

Nu e de mirare că Tsipras şi-a atenuat retorica revoluționară înainte de confruntarea finală cu cancelarul german. Dar Newsweek Polska subliniază că Angela Merkel pare mai puțin dispusă acum să facă compromisuri, față de 2012, când se temea că prăbușirea Greciei ar duce la destrămarea zonei euro –

În prezent, cancelarul german este mai înclinat să accepte o teorie a celei mai slabe verigi - a scăpa de povara celui mai slab membru ar ajuta zona euro. Negocierile dintre Atena și Berlin vor fi extrem de dificile. Unul dintre jurnaliștii germani a spus răspicat: “Dna Merkel şi-a terminat duşmanii interni şi externi începând cu Helmut Kohl. Îl va mânca pe Tsipras la micul dejun.”

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect