Într-un interviu acordat săptămânalului Le 1, economistul Thomas Piketty califică politicile de austeritate europene drept “catastrofale”- Într-adevăr, el arată că
acum cinci ani, rata şomajului şi nivelul datoriei publice erau aceleaşi în zona euro şi în Statele Unite. Apoi, şomajul a explodat în zona euro în timp ce în Statele Unite scădea. Am vrut să reducem deficitele prea rapid, ceea ce a condus la recesiune, şi a crescut atât şomajul cât şi datoria publică. Prioritatea astăzi este restabilirea creşterii.
Potrivit autorului lucrării Capital în secolul al XXI-lea, “nu există o soluţie durabilă la criza grecească fără o revizuire fundamentală a organizării zonei euro”. El cere “o alegere politică şi democratică la nivelul deficitelor” şi instaurarea unui “impozit comun asupra societăţilor”. Dar, aceste decizii nu ar putea fi luate decât de un “Parlament al zonei euro”.
Thomas Piketty precizează că deficitul Greciei nu este cauzat doar de dobânzile plătite la datorie. “Grecii ar putea deci să decreteze un moratoriu general şi să-şi finanţeze cheltuielile singuri” urmând exemplul Germaniei care nu şi-a rambursat datoria care depăşea 200% din PIB, după al Doilea Război Mondial.
În plus, economistul propune “punerea în comun a ansamblului datoriilor publice din zona euro ce depăşesc 60% din PIB, pentru a permite tuturor ţărilor să profite de o dobândă joasă”.