“Tot ceea ce relativizează politic NATO şi slăbeşte din punct de vedere militar este rău”, scrie editorialistul Michael Stürmer în cotidianul german Welt am Sonntag, răspunzând astfel la propunerea făcută şi publicată în acelaşi ziar de Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene. Acesta vrea crearea unei armate europene, afirmând, printre altele, că “ea ar duce la instaurarea unei politici externe şi de securitate comune”, la o “reacţie credibilă la ameninţările aduse unui stat membru, în ceea ce priveşte pacea unui stat membru sau a unui stat vecin”, ca şi “la a face Rusia să priceapă că suntem serioşi atunci când este vorba de apărarea valorilor europene”.
Totuşi, pentru Stürmer,
Juncker vede în această iniţiativă un răspuns la derivele militare ale Rusiei împotriva Vestului, dar şi unicul răspuns posibil la dezinteresul manifest al Statelor Unite de a se implica în Europa, ca în timpul războiului rece.
Or, amintind eşecurile istorice ale celorlaltor proiecte de apărare europeană comună, Stürmer consideră că “un singur comandament este de ajuns”. Pentru a contra reorientarea politicii americane spre zona Pacificului, statele UE ar trebuie să fie mai preocupate de “cum să riposteze în faţa pericolului prin acţiuni proprii, nu gesticulând”.
Europenii, toţi împreună şi fiecare individual, începând cu Germania, vor trebui să-şi respecte promisiunile. Noua situaţie [avansarea Rusiei spre Vest] nu admite nicio doză de idealism.