Bosnia în impas

“Acum un an, Bosnia era traversată de un val de proteste […] declanşate de sărăcie şi şomaj”, scrie Buka, o revistă din Banja Luka, în entitatea sârbă din Bosnia şi Herţegovina. Începute în oraşul Tuzla, “manifestaţiile s-au extins rapid în restul ţării”. Primării şi ministere au fost incendiate de cetăţenii sătui de imobilism, de corupţie şi de marasmul economic în care se afundă ţara. După cum aminteşte Buka, potrivit Eurostat, Bosnia alături de Albania sunt ţările cele mai sărace din Europa: “puterea de cumpărare este o treime din media europeană, doar un locuitor din doi ce poate munci este activ şi, printre ei, o treime nu are loc de muncă”.

Cât despre guvern, mai scrie revista,

că e vorba de nivel naţional sau local, nu există strategie pentru dezvoltarea ţării, în afara respectului pentru pactul de creştere şi locuri de muncă impus de Uniunea Europeană – care nu a dat rezultate în sânul Uniunii, de altfel. Bosnia se găseşte astfel între ciocan şi nicovală şi trăieşte un conflict asemănător celui care opune ţările din nordul şi din sudul Europei: încătuşaţi în dogma austerităţii şi prea îndatoraţi pentru a reuşi să se finanţeze pe pieţe.
Comitetele cetăţeneşti care însufleţiseră protestele din 2014 au dispărut sau au fost absorbite de mişcări mai “instituţionale”.
În faţa acestei situaţii, partidele populiste de dreapta, astăzi la putere atât în Federaţia croato-musulmană cât şi în entitatea sârbă, sunt în impas, notează Buka, deoarece
singurul mijloc de a obţine pacea socială ar fi să obţină alte credite de la salvatorii internaţionali la un cost exorbitant, o soluţie care ar deveni repede imposibil de susţinut. Ceea ce ne face să ne gândim că manifestaţii asemănătoare celor din februarie 2014 sunt posibile în curând. Şi guvernul nu va avea de ales: din lipsă de fonduri, va fi obligat să taie din cheltuielile publice. […] Manifestaţiile, la care până acum au participat doar muncitori şi mici întreprinzători, ar putea să se amplifice. Intelectualii de dreapta estimează că Bosnia şi Herţegovina poate fi salvată doar prin reforme radicale, precum transferul de puteri ale conducătorilor politici spre operatori privaţi care, prin liberalizarea economiei, ar putea relansa creşterea. Dar pentru ca acest plan să se realizeze este nevoie de timp. Şi astăzi. Bosnia nu îşi permite să aştepte.
Unei situaţii economice dificile i se adaugă un element destabilizator neprevăzut şi îngrijorător: apariţia organizaţiei Statul Islamic (SI), precum relatează reporterul La Stampa, care a mers la Gornja Maoča. “Curăţat” de populaţia sa sârbă în timpul războiului, acest sat din estul Bosniei a devenit un fief al salafismului. Mujahedinii care s-au instalat aici după război aplică şaria, şi, recent, s-au putut vedea drapelele Statului Islamic la balcoane şi ferestre, înainte să intervină poliţia pentru a le ridica.

Gornja Maoča este “o bază” pentru musulmanii din Balcani care doresc să se alăture SI, explică şi Le Temps. Potrivit estimărilor oficiale, prezentate de La Stampa,

130 de bosniaci au plecat să lupte în Siria şi Irak în rândurile SI, şi cel puţin treizeci ar fi murit. Dar este vorba de cifre optimiste, pentru a nu provoca panică.

Pentru Le Temps, “Bosnia a (re)devenit un pământ al misiunii” pentru recrutorii jihadului. În timpul războiului,

această ţară fusese una din primele destinaţii ale noului jihad ‘mondializat’ care s-a răspândit după războiul din Afganistan, dar ‘grefa’ islamistă nu prinsese – tradiţia toleranţei proprie islamului balcanic servise ca anticorp, şi Comunitatea islamică a Bosniei şi Herţegovina rămâne o instituţie respectată. […] “Marele nebun” al unei tradiţii particulare a “islamului european” din Balcani nu mai ţine. Provocarea este majoră deoarece comunităţile islamice din Balcani ocupă o poziţie strategică esenţială, servind de legătură pe drumul care duce la Orientul Apropiat, în timp ce reţelele diasporei se extind peste tot prin Europa.

Apelul la jihad este o consecinţă directă a situaţiei economice, afirmă pentru cotidianul din Geneva responsabilul unei ONG locale: “Cu şomajul endemic care atinge regiunea, islamul este deseori singura poartă de ieşire din mizeria socială”.