Partidă de şah împotriva corupţiei

Publicat pe 9 februarie 2011 la 11:14

Cover

Unde se duc banii negri din vămi?”, se întreabă pe prima pagină Gândul, potrivit căruia “un poliţist de frontieră din patru este cercetat pentru corupţie”. O activitate care aduce în fiecare zi 5000 de euro în medie pentru un post de frontieră. După arestările spectaculoase de la începutul lunii februarie de la Vama Siret, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a reţinut şi trimis la Bucureşti, cu elicopterul, nu mai puţin de 140 de vameşi de la frontiera cu Ungaria iar două posturi au fost închise, precizează cotidianul. Având în vedere amploarea fenomenului, Gândul se întreabă dacă nu ar trebui “Să aducem vameşi străini. De ce nu şi nişte politicieni la pachet?”, şi îi acuză, ca şi ministrul de Interne, pe sindicaliştii vameşilor. Guvernul “atacă pionii”, dar nu se ia de “nebuni” (funcţionarii înalţi din administraţia vămilor) sau de “regine” (politicienii care folosesc banii murdari pentru a-şi finanţa partidele), dar nici de un “rege” rămas necunoscut, reacţionează sindicatul Pro Lex într-un comunicat, citat de EUobserver.com. Pro Lex mai afirmă aici că “România nu este gata de schimbare. Presa nu vrea să dezvăluie numele pieselor cele mai importante din această partidă de şah”.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect