WikiLeaks dezvăluia corupţia din domeniul nuclear

Publicat pe 18 martie 2011 la 12:14

Cover

În momentul în care, din cauza emoţiei generate de accidentul nuclear de la Fukushima, guvernul italian pare să ezite asupra întoarcerii spre domeniul nuclear (abandonat prin referendum în 1987), L'Espresso publică o serie de note diplomatice americane care dezvăluie "un scenariu în care mita a decis viitorul energetic al ţării". Obţinute de WikiLeaks, aceste documente ar dovedi că între 2005 şi 2009 Statele Unite intenţionau să influenţeze Italia spre o întoarcere la nuclear pentru a reduce dependenţa sa energetică faţă de Rusia şi pentru a influenţa partenariatul dintre grupul italian ENI şi rusescul Gazprom. În acest scop, Washingron ar fi angajat o adevărată încleştare cu concurentul francez EDF-Areva, avantajat de raporturile privilegiate cu numeroase întreprinderi italiene. La sfârşit, scrie L'Espresso, lobbyiştii americani au reuşit să convingă Roma să abandoneze criteriile de securitate fixate de UE pentru noile centrale în favoarea celor, mai suple, ale OCDE. O victorie pentru întreprinderi, "obţinută în detrimentul siguranţei italienilor".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect