Război în Libia

Ceartă pe dreptul de ingerinţă umanitară

Publicat pe 29 martie 2011 la 13:41

Intervenţia din Libia a suscitat o dezbatere aprinsă în Franţa, ţara care a luat iniţiativa loviturilor aeriene şi unde s-a născut conceptul de "ingerinţă umanitară".

Mult mediatizatului filozof Bernard-Henri Levy, care în opinia revistei Marianne a "inspirat linia diplomatică franceză" şi care l-ar fi convins pe Nicolas Sarkozy să intervină în Libia, îi răspund mai mulţi intelectuali, reamintindu-i limitele opţiunii militare.

Astfel, Rony Brauman, fostul preşedinte al organizaţiei Medici Fără Frontiere şi specialist al intervenţiilor umanitare, declară într-un interviu acordat ziarului Libération:

"Nu cred mai mult decât înainte în virtuţile bombardamentelor aeriene pentru a instaura democraţia sau pentru a ‘pacifica’ o ţară. Somalia, Afganistan, Irak, Coasta de Fildeş sunt exemple vii ale realităţii crude a războiului şi a caracterului său imprevizibil. ‘Protejarea populaţiilor’ înseamnă, concret, izgonirea lui Gaddafi şi înlocuirea lui cu un Karzai local, dacă ar fi să facem lucrurile până la capăt, sau scindarea ţării, îngheţând situaţia. În ambele cazuri, nu vom fi capabili să ne asumăm responsabilitatea consecinţelor."

Newsletter în limba română

Bilanţul intervenţiilor militare internaţionale ne arată că nu mai avem mijloacele să decidem ce este bine sau nu în afara graniţelor noastre. Leacul este mai nociv decât boala. Din momentul în care forţa nu ne mai permite să modelăm după plac o istorie şovăielnică, mai bine să evităm să recurgem la ea şi să uităm visele de 'război just'".

Este acelaşi concept de "război just" pe care îl contestă şi filozoful bulgar Tzvetan Todorov, tot în Libération:

"Nu există nici război curat, nici război just, ci doar războaie inevitabile, precum cel de-Al Doilea Război Mondial condus de către aliaţi; nu este cazul şi pentru cel actual. Masacrele comise în numele democraţiei nu sunt mai uşor de îndurat decât cele pricinuite de devoţiunea faţă de Dumnezeu sau Alah, de Ghid sau de Partid: şi una şi alta duc spre aceleaşi dezastre ale războiului."

Jean Daniel, decanul presei franceze şi editorialist pentru Nouvel Observateur, i-a răspuns lui Todorov, câteva zile mai târziu:

"Nu există război just? Este o moară care nu are nevoie de apă. Mă alătur şi eu acestei opinii, citându-l pe Camus: ‘De îndată ce un asuprit ia armele în numele justiţiei, pune un picior în tabăra injustiţiei.’"(...)"Dar am ales – cu moartea în suflet – să spun da, trebuia sa-l împiedicăm pe Gaddafi să cucerească Benghazi, şi da, trebuia să facem tot ce putem pentru a-i ajuta pe rebeli să se elibereze singuri de dictatorul lor."

În Le Monde, Alain Frachon devine purtătorul de cuvânt al celor care militează pentru o cale de mijloc, cei care – scrie el – "refuză să acţioneze conform unor principii şi hotărăsc ce este de făcut după caz, în funcţie de situaţie. Cazul libian justifica o intervenţie, limitată". Deşi democraţia nu se implantează "cu bombardierele":

"Acest lucru condamnă oare definitiv principiul de intervenţie exterioară pentru a proteja o populaţie de tirania guvernanţilor ei? În faţa precedentelor din Afganistan şi Irak, putem să opunem o listă întreagă de tragedii cauzate de lipsa de intervenţie. Acest tip de intervenţie este asemănător acţiunii umanitare: chiar dacă nu putem interveni peste tot, asta nu înseamnă ca nu putem acţiona nicăieri."

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect