Cover

Baltasar Garzon "va fi judecat pentru 'cazul Gürtel' în faţa corupţilor", titrează cotidianul[El Pais](http:// www.elpais.com/articulo/espana/Garzon/sera/juzgado/escuchas/Gurtel/corruptos/elpepinac/20110412elpepinac_3/Tes), după inculparea, în 11 aprilie, de Curtea supremă spaniolă a celebrului fost judecător anti-corupţie. Garzon este acuzat de "abuz de putere" şi de utilizarea "mijloacelor ilegale" în timpul anchetei realizate în "cazul Gürtel", un scandal politico-financiar în care sunt implicaţi responsabili ai Partidului popular (PP, opoziţia de dreapta). Este acuzat că ar fi pus sub urmărire conversaţiile dintre anumiţi inculpaţi şi avocaţii acestora, violând astfel dreptul la apărare. Decizia Curţii "vine la momentul potrivit" pentru preşedintele regiunii Valencia, Francisco Camps (PP), implicat în cazul Gürtel, al cărui proces trebuie să aibă loc în săptămânile următoare, şi la mică distanţă de alegerile municipale din 22 mai, notează El Pais. Confratele său conservator El Mundo, care îl acuză pe Garzon de a fi dat dovadă de "un dispreţ total al legii în atingerea obiectivelor sale de-a lungul carierei sale", subliniază că "trişorul Garzon îl pune în pericol pe Gürtel": "Prin lipsa sa de scrupule, a deschis o cale legală eliberării inculpaţilor".