Cover

"Nici Bildu nu este legal", titrează cotidianul Publico, a doua zi după decizia Tribunalului suprem spaniol, care a interzis, prin nouă voci contra şapte, cele 254 de candidaturi ale coaliţiei partidului de stânga care militează pentru independenţa bascilor, depuse pentru alegerile municipale din 22 mai. Tribunalul suprem a considerat că această coaliţie ar putea fi "deturnată de către Batasuna", partidul apropiat grupării teroriste ETA, interzis în 2003. Publico aminteşte că în 23 martie, "Tribunalul suprem împiedicase deja înscrierea celor de la Sortu ca partid politic, deşi statutul său respingea orice formă de violenţă", o condiţie indispensabilă pentru a legaliza un partid, potrivit legii spaniole. La rândul său, Curtea constituţională trebuie să se pronunţe până în 5 mai asupra "probabilului apel" al candidaţilor de la Bildu.