Alegeți o limbă
“DSK OUT”: precum toată presa franceză,Libération titrează despre afacerea Dominique Strauss-Kahn, inculpat duminică în Statele Unite pentru tentativă de viol într-un hotel din New York. Directorul FMI, personalitate de stânga favorită în sondaje la alegerile prezidenţiale din 2012, este în fapt exclus din cursă. “Socialiştii îşi pierd singurul candidat care era, în toate configuraţiile posibile, favoritul sondajelor. Cel mai capabil să-l învingă pe Sarkozy”, se plânge Libération. “Franţa cunoaşte acum primul său scandal sexual de tip anglo-saxon şi intră în mod brutal într-o zonă a dezbaterii publice care, până acum, prin excepţie culturală, identitate ‘latină’ sau slăbiciune democratică, rămânea la nivelul de zvonuri şi bârfe ale unui mic cerc de iniţiaţi”.
"Dominique Strauss-Kahn nu va fi următorul preşedinte al Republicii franceze”, asigură Le Figaro, potrivit căruia “Noul idol al stângii franceze s-a pulverizat. Dacă DSK este nevinovat este foarte nedrept, dar, din păcate pentru el, lucrurile nu mai pot fi schimbate”.
Celelalte titluri ale presei franceze fac şi ele parte din mirarea generală în faţa “exploziei în timpul zborului”, potrivit termenilor folosiţi de Slate.fr, a lui “DSK”. Dacă eventualitatea unei capcane este evocată, mai multe titluri încearcă prin intermediul analiştilor, al psihiatrilor sau chiar al romancierilor să înţeleagă ce a putut să-l determine pe şeful FMI, deja implicat în 2008 într-o afacere de moravuri în sânul FMI şi care ar putea fi vizat de o altă plângere în Franţa (pentru o poveste care ar fi avut loc în 2002), să-şi distrugă astfel cariera.
Astfel, în timp ce Slate.fr arată ce înseamnă să fii “un dependent de sex”, Libération îl citează pe jurnalistul american John Gizzi, specialist al FMI al săptămânalului conservator Human Events, care acum o lună declara: “ceea ce găsesc straniu cu Strauss-Kahn, este că e considerat ca un viitor candidat la alegerile prezidenţiale, dar nu are look-ul necesar. Este clar că este supraponderal. Nu are aerul că s-ar fi pregătit cu adevărat pentru bătălie”. Iar Libération continuă: “Evenimentele de la acest sfîrşit de săptămână oferă multă forţă acestor observaţii: chiar presupunând că i s-a întins o capcană lui DK, un ‘combatant politic’ cu adevărat gata să-şi verse ultima picătură de sudoare pentru a cuceri Palatul Elysée nu s-ar fi lăsat prins atât de uşor”.
Iată de ce unii, precum romancierul Luis de Miranda evocă o “sinucidere politică”: “O asemenea trecere la acţiune, într-un asemenea moment al biografiei sale, nu poate fi decât voluntar. Această cădere, a vrut-o, a dorit-o. Scânteia spirituală din interiorul lui DSK a vrut să ne scutească de un preşedinte caligulian. Acest eveniment new-yorchez este un sacrificiu, o renunţare la o superputere anunţată, un dar pentru interesul general francez”.
