Vaporul avortului pe creasta valului

Publicat pe 29 iulie 2009 la 13:56

Asociaţia non guvernamentală olandeză, Women on Waves (WoW) este cunoscută pentru practica sa (legală) de a practica avorturi la bordul "clinicii sale flotante". Dar Inspecţia Sănătăţii olandeze a depus de curând o plângere împotriva acestei echipe medicale, acuzată de a fi administrat, în 2008, pilula de a doua zi, avortivă, RU 486 (Myfegine) unor femei spaniole însărcinate. Acestea ar fi încălcat astfel legea -foarte restrictivă - în vigoare în Spania.

Plângerea, precizează cotidianul olandez De Volkskrant, este legată de faptul că vaporul împrumutat de WoW pentru misiunea sa spaniolă era de fapt un vapor cu pânze, şi nu Aurora, vaporul utilizat de obicei, echipat în întregime şi conform normelor sanitare, dar mai costisitor. Or, potrivit noii legislaţii olandeze asupra avorturilor, administrarea pilulei RU 486 - chiar şi precoce - constituie un avort totuşi, şi nu poate avea loc decât după verificarea stării de avansare a sarcinii, într-o clinică sau un spital. Pentru WoW, este vorba de o manevră a guvernului care are intenţia să îi pună beţe în roate.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect