Marea Britanie

Ministrul gafează pe chestiunea violului

Publicat pe 19 mai 2011 la 10:21

Cover

"Violul este viol"- (spune prezentatorul radio) -" Nu, nu e" (Kenneth Clarke), titrează The Independent, citând un interviu care a provocat o polemică naţională. Ministrul britanic al Justiţiei era pe cale de a apăra un plan de reducere a condamnărilor la închisoare de până la 50% pentru cei care îşi mărturisesc vina din timp, un plan care ar fi putut de asemenea include unele cazuri de viol, dar a scandalizat părând să sugereze "că unele violuri ar fi mai puţin grave decât altele", scrie cotidianul londonez. Ministrul justiţiei încerca să facă diferenţa între ceea ce numea violuri "serioase" şi violuri "la întâlnire" (date rape), când a respins afirmaţia că "Violul este viol". "Nu, nu este", a spus el. "Şi dacă un băiat de 17 ani are raporturi sexuale cu o fată de 15 ani, chiar dacă aceasta este perfect de acord, este viol [acest tip de caz constituie un viol din punct de vedere juridic, deoarece vârsta consimţământului în Marea Britanie este de 16 ani]". Iar cu privire la subiectul condamnărilor, a adăugat apoi acesta, "Nimeni nu a spus că un caz grav de viol va fi eliberat din închisoare după 12 luni". Criticat din toate părţile de asociaţii de femei, de Partidul Laburist de opoziţie, şi de mass-media pentru a fi tratat cam uşor problema violului, "există speculaţii cum că va fi mutat de la Ministerul Justiţiei", observă cotidianul londonez.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect