Criza economică

Cinci zile pline

Publicat pe 23 mai 2011 la 10:50

Cover

"Săptămână sub înaltă tensiune pentru planeta finanţelor", titrează La Tribune, cu trei mari evenimente în aşteptare. În ceea ce priveşte criza datoriei publice, în acest 23 mai Atena ar trebui să facă public noul său plan pentru a scăpa de o restructurare a datoriei sale, în timp ce Italia se află sub presiunedin cauza publicării, sâmbătă 21 mai, a previziunilor negative pe termen mediu venite din partea Standard &Poor's, asupra notei datoriei sale. Înspre FMI, Europa dă din coate - cu tot cu Marea Britanie - şi alcătuieşte o uniune sacră pentru nominalizarea franţuzoaicei Christine Lagarde, actual ministru de Finanţe, în postul de director general, liber după demisia lui Dominique Strauss-Kahn. În sfârşit, între 26 şi 27 mai, G8 se reuneşte la Deauvilleiar cotidianul economic francez subliniază divergenţele care persistă între Europa şi Statele Unite asupra politicilor care trebuie implementate pentru a ieşi din criză, deci tot atâtea "probleme" care vor marca "durabil dezbaterile asupra politicilor economice de după criză".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect