Cover

"Povestea secretă a super-injuncţiunilor", titrează The Independent în timp ce dezbatereacontinuă să agite spiritele dincolo de Canalul Mânecii asupra acestei proceduri judiciare care împiedică media să publice informaţiile clasate confidenţiale prin ordin de justiţie, ca şi de a dezvălui identitatea persoanelor care sunt privite de aceste informaţii. După dezvăluirea pe Twitter a plăţii lui Ryan Giggs, un fotbalist al Manchester United, pentru a obţine o super-injuncţiune în favoarea sa şi a împiedica astfel dezvăluirea, de către presă, a relaţiei sale extra-conjugale cu un manechin britanic, cotidianul londonez afirmă că "alte 333 de super-injuncţiunii protejând celebrităţile, copiii şi indivizii particulari au fost acordate în ultimii 5 ani". Printre aceste cazuri, ziarul notează că "28 de bărbaţi erau acuzaţi de adulter, 9 cazuri priveau persoane condamnate pentru crimă şi care au reuşit să obţină protecţia identităţii lor" şi şapte mari întreprinderi au reuşit astfel "să împiedice publicarea anumitor informaţii asupra activităţilor lor comerciale".

Avocaţii lui Ryan Giggs lansând deja o procedură judiciară împotriva Twitter, problema dreptului la viaţă privată versus libertatea de exepresie umple coloanele presei britanice. Într-o scrisoare adresată cotidianului The Daily Telegraph, Lord Wakeham, fostul preşedinte al Press Complaints Commission [organism regulator, care supraveghează respectul regulilor etice şi al deontologiei presei], califică valul de super-injoncţiuni ca fiind "intolerabil" şi lansează un apel la modificarea legii britanice a Drepturilor omului din 1998, care lasă "judecătorilor puterea de a decide ceea ce trebuie sau nu să ştie publicul". Wakeham cheamă parlamentul la amendarea acestei legi pentru a limita cazurile de super-injuncţiuni "la autorităţile publice şi de stat".