La două săptămâni după eşecul din alegerile locale, italienii i-au mai dat o palmă lui Silvio Berlusconi şi Guvernului pe care îl conduce: în cursul referendumurilor din 12 – 13 iunie, cetăţenii au mers masiv la urne pentru a abroga patru legi susţinute de Executiv – privatizarea serviciului de gestionare a apei potabile şi liberalizarea tarifelor, reintroducerea energiei nucleare civile şi legea privind "imposibilitatea legitimă" (care le-ar permite demnitarilor de rang înalt să lipsească de la procese dacă sunt prea ocupaţi cu activitatea oficială). De 15 ani, niciun referendum nu a mai întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi validat.

Multe voci din cadrul taberei lui Berlusconi au început să aibă atitudini ezitante, şi, chiar dacă Il Giornale, publicaţia aparţinând familiei Berlusconi, consideră că a triumfat "temerea" asociată cu accidentul de la Fukushima (Japonia), fără a fi o respingere a premierului, presa italiană apreciază la unison că Berlusconi este marele perdant.

Flautul fermecat s-a spart; după 20 de ani, italienii refuză să asculte muzica lui Berlusconi. Patru legi dorite de Guvern au fost respinse – o rebeliune extinsă şi conştientă care, după înfrângerea dreptei în marile oraşe, accelerează sfârşitul berlusconismului, care pare împotmolit şi lipsit de energie politică, comentează ziarulLa Repubblica.

Corriere della Sera consideră că acest vot este "apusul" îndelungatei 'ere Berlusconi'":

Astăzi, deceniul Guvernului Berlusconi se încheie: Il Cavaliere este la putere din anul 2001 — opt din aceşti zece ani. Margaret Thatcher a fost la putere 11 ani, Tony Blair zece. Alegătorii democratici sunt răbdători şi toleranţi, dar la anumite perioade devin puternici şi se debarasează de trecut. Verdictul primăverii electorale italiene este atât de clar încât nimeni nu se mai deranjează să îi afle cauzele. În lipsa unui suiccesor al lui Berlusconi, tranziţia nu va fi nici ordonată, nici rapidă.

Cine va beneficia de pe urma "primăverii italiene"? Deocamdată nimeni, apreciază La Stampa:

Referendumurile au fost câştigate de cetăţeni care cred din nou în politică, dar nu în măsurile politice. O mişcare de masă decuplată de partide care sancţionează declinul celor mai puternici lideri din ultimii 20 de ani – Berlusconi şi Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului – , fără a pune pe altcineva în locul lor, pentru că nu găsesc pe nimeni străin de casta politico-financiară.