De Volkskrant din 14 august 2009.

Tariq Ramadan persona non grata

Publicat pe 14 august 2009 la 10:55
De Volkskrant din 14 august 2009.

Cover

Trei partide politice olandeze au cerut demisia islamologului elveţian, consilier pe probleme de integrare la municipalitatea din Rotterdam şi "visiting professor" la Universitatea Erasmus din acelaşi oraş. Funcţiile sale ar fi incompatabile cu emisiunea sa "Islam and Life" de pe PressTV, finanţată de către regimul iranian. "In ziua în care studenţii manifestau masiv împotriva victoriei electorale ale lui Ahmadinejad, Tariq Ramadan ţinea pe PressTv un discurs despre discriminarea din universităţile europene (...) şi nu a zis nici un cuvânt despre studenta Neda Agha Soltan, care tocmai fusese ucisă", scrie De Volkskrant.

Cotidianul aminteşte că nu este pentru prima oară că Ramadan este pus în discuţie: "Ceva mai devreme anul acesta, poziţia sa era repusă în cauză căci ar fi fost la mijloc idei homofobe şi sexiste, ceea ce ar fi provocat plecarea aleşilor liberali din consiliul municipal". Ramadan a declaratpentru VokskrantPressTv îi lasă "libertatea de a trata orice subiect", că nu a "vorbit niciodată şi nici nu a avut de-a face cu membri ai guvernului" şi că repetă încă o dată că "represiunile şi asasinatele cetăţenilor (...) trebuie condamnate".

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect