Die Tageszeitung, din 28 august 2009.

UE în postură dificilă

Publicat pe 28 august 2009 la 15:48
Die Tageszeitung, din 28 august 2009.

Cover

"Misiunea UE în Kosovo (Eulex) este în criză", scrie Die Tageszeitung, în ziua care a urmat unei serii de discuţii tensionate între misiunea europeană, reprezentanţii guvernului kosovar şi majoritatea albaneză.

Preşedintele şi primul ministru kosovar, Fatmir Sejdiu şi Hashim Thaçi, şi-au prezentat în mod deschis opoziţia faţă de un acord de cooperare între Eulex şi Serbia vizând combaterea contrabandei de-a lungul frontierei sârbo-kosovare. Aceştia reproşează Eulex-ului semnarea unui acord cu Belgradul, fără a-i fi informat şi fără a fi luat în considerare suveranitatea provinciei Kosovo, precizează TAZ, care explică că Belgradul nu negociază decât cu Eulex deoarece orice negociere directă cu Pristina ar echivala cu o recunoaştere a independenţei vechii provincii sârbe, "lucru ce trebuie evitat în orice situaţie".

Pentru a protesta împotriva acordului, mai mulţi membri ai grupului naţionalist kosovar "Autodeterminarea", ostil,conform unor surse, oricărei prezenţe străine în Kosovo, au incendiat miercuri 26 august, aproximativ 30 de autovehicole aparţinând Eulex.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect