Cotidianul din 31 august 2009.

Statul de drept român în grevă

Publicat pe 31 august 2009 la 11:13
Cotidianul din 31 august 2009.

Cover

"Puterea executivă împinge puterea judecătorească în prăpastie", se îngrijoreazăCotidianul. Constrâns, în virtutea împrumutului de 12.95 miliarde de euro acordat în această primăvară de Fondul Monetar Internaţional, să taie din salariile funcţionarilor, guvernul român vrea să alinieze salariile magistraţilor la cele ale celorlaltor categorii de funcţionari. "Adio, stat de drept!", titrează cotidianul bucureştean, care remarcă faptul că "din cauza crizei economice justiţia este pe cale să sufere: salariul unui magistrat va fi în curând echivalentul unui salariu al personalului auxiliar din ministere".

După suprimarea "primei lor de stress" în iulie trecut, "magistraţii vor pierde 23 % din veniturile lor actuale", explică cotidianul. În semn de protest, începând cu 1 septembrie nu vor trata decât dosarele internaţionale şi cele privind cauzele cu minori. Ei ameninţă în acelaşi timp şi cu blocarea preparativelor pentru alegerile prezidenţiale care trebuie să aibă loc în noiembrie.

Newsletter în limba română
Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect