Cover

"Bruxelles pune presiune pe Slovacia: decideţi-vă odată pentru salvarea euro", titreazăPravda, amintind că Slovacia a amânat pentru luna decembrie votul Parlamentului său asupra planului de salvare a grecilor. O decizie care ar putea fragiliza răspunsul pe care Europa se pregăteşte să-l dea crizei greceşti. Pentru Comisia Europeană, "aprobarea rapidă a acordurilor asupra summit-ului excepţional din 21 iulie, al zonei euro, asupra lărgirii competenţelor Fondului European de Stabilizare Financiară (FESF) este şi în interesul Slovaciei", explică acest cotidian. Însă primul ministru, Iveta Radičová, duce lipsă de sprijin în interiorul propriului său guvern de coaliţie. Preşedintele Parlamentului, Richard Sulik, în ceea ce-l priveşte, a calificat FESF drept "un instrument pentru a produce şi mai multă datorie" şi a considerat că implementând "un zid de apărare pentru euro", UE ar deveni asemeni Uniunii sovietice. "Dacă Bruxelles pune presiune este doar pentru că toţi [conducătorii zonei euro] s-au pus de acord în prealabil" asupra planului de salvare, comentează cotidianul din Bratislava, care conchide că "ezitările nu pot de fapt decât să crească şi mai mult nota finală de plată".