Cover

"Ajutoarele destinate Greciei costă cu mult mai puţin băncile decât a fost prevăzut iniţial", informează Der Standard. Bazându-se pe un studiu al băncii Barclay's, cotidianul explică faptul că instituţia care va deţine titluri greci nu va pierde decât 5 până la 10 % din investiţia iniţială în locul celor 21 % estimate. Diferenţa reiese din nonconcordanţa dintre valoarea actuală a obligaţiunilor greceşti şi valoarea lor nominală, cea fixată în momentul emiterii lor. Totuşi, notează Der Standard, "îndoielile se înmulţesc printre experţi pentru a şti dacă participarea prevăzută a băncilor la salvarea Greciei va duce la diminuarea efectivă a datoriei". Potrivit ziarului, însuşi şeful Fondului European de Stabilitate, Klaus Regling, este de părere că planul "nu funcţionează": "Ideea era de a cumpăra timp. Ţările trebuie să-şi onoreze obligaţiile. Acest lucru funcţionează în Portugalia şi Irlanda, dar nu încă în Grecia".