“L-am regăsit pe José Manuel Barroso!”, ironizează Mediapart. “Comisia Europeană a dat semne de viaţă, miercuri la Strasbourg. Zvonurile dispariţiei preşedintelui său, José Manuel Barroso, se tot auzeau de luni de zile, pe fondul turbulenţelor financiare fără precedent ale zonei euro”.
Pentru a dovedi scepticilor că este mai viu ca niciodată, Barroso a scos două propoziţii-far, cu scopul de a calma pieţele financiare: Mai întâi, o taxă pe tranzacţiile financiare, pe întreg teritoriul Uniunii. Apoi, euro-obligaţiuni, pentru zona euro. Singura ofertă pe care însuşi Barroso a pus-o pe masă anul trecut în aceeaşi perioadă, (undă verde pentru o îndatorare europeană în scopul finanţării proiectelor de investiţii orientate), nu a văzut niciodată lumina zilei.Dacă portughezul se forţează să se impună pe problemele de reglementare financiară, la apogeul crizei, este pentru că şi-a petrecut o bună parte din primul său mandat (2004-2009) descurcând puţinele reguli încă prezente pe pieţe. (...)Cum ar putea, astăzi, să pretindă să aibă mijloacele de a repune pieţele la locul lor? – Mediapart
Pentru Público, la Lisabona, discursul lui Barroso avea “un obiectiv politic esenţial: să respingă propunerea franco-germană pentru un guvern economic al zonei euro, prezentată de cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Nicolas Sarkozy în timpul întâlnirii lor din 16 august”.
Ieri, Dl Barroso le-a răspuns că ‘puterea economică’ nu poate fi ţinută decât de Comisie. A spus-o în faţa singurei instituţii europene care poate să conteze în acest sens – Parlamentul European. Discursul său ne lasă un pic gustul unei mărturisiri a slăbiciunii. Comisia pe care o prezidează a dispărut aproape în luptă în vârtejul crizei europene. Ea a fost în mod sistematic marginalizată de determinarea perechii franco-germane. Ea a asistat, neputincioasă, la transferul de putere spre Berlin. Şi dacă a existat un protagonist al luptei reale împotriva efectelor distructive ale acestei crize, a fost Banca Centrală Europeană. S-ar spune că este vorba de o evoluţie de neocolit, pe care criza datoriei publice nu a făcut decât să o accelereze. – Público
Oricum ar fi, trebuie să recunoaştem că, într-adevăr, Comisia acţionează, scrie El País, potrivit căruia intervenţia lui Barroso la Parlamentul European a fost
un mic exemplu de realism în marasmul de gafe şi discursuri inutile care caracterizează în ultima vreme gestionarea crizei în zona euro. – El País
Printre propunerile avansate de preşedintele Comisiei, Público reţine mai ales cifra de 0,01%: adică totalul “taxei Tobin” pe care Bruxelles prevede să o impună tranzacţiilor între bănci până în 2014:
Cifra pune în evidenţă timiditatea iniţiativei, comparată cu cele 4 600 de miliarde de euro pe care cetăţenii europenii le-au injectat în sistemul financiar de la începutul crizei. Şi mai trebuie încă să verificăm dacă această măsura va putea să fie pusă în practică, dat fiind că pachidermica maşină financiară a Uniunii cere ca orice modificare a fiscalităţii europene să fie aprobată în unanimitate de toate statele membre - iar guvernul britanic şi-a exprimat deja opoziţia faţă de această taxă. – Público
Să nu-i displacă preşedintelui Comisiei, nu este el cel care ar fi trebuit să pronunţe “discursul despre starea Uniunii”, ci Angela Merkel, afirmă editorialistul Marek Magierowski în Rczespospolita:
nu este el cel care trage sforile şi nu este el cel care va purta pălăria unei eventuale prăbuşiri a zonei euro […] UE este guvernată de cancelarul german şi toată lumea are ochii ţintiţi spre ea. [...] Discursul a fost în mod frecvent întrerupt de ovaţiile eurodeputaţilor şi liderii partidelor conservatoare au fost şi ei entuziasmaţi. Toată lumea şi-a jucat perfect rolul în teatrul UE. Dar viaţa adevărată este în altă parte. – Rzeczpospolita
Demonstraţia de forţă a preşedintelui Comisiei l-a convins în schimb pe Maroun Labaki, de la Le Soir.
José Manuel Barroso este un politician foarte abil. Puţină tactică, câteva efecte din mânecă şi multă convingere: preşedintele Comisiei Europene a pronunţat un mare ‘discurs despre starea Uniunii’, foarte politic. […] Putem ghici că o ‘axă’ s-a născut ieri între Comisie şi Parlamentul European. Această apropiere se va face de facto pe cheltuielile capitalelor şi ale Consiliului în totalitatea sa. Şefii de stat sau de guvern chiar au de ce să-şi facă probleme… – Le Soir